Un bărbat în vârstă de 36 de ani a decedat la Sibiu, după ce a fost confirmat cu infecție cu noul coronavirus. Potrivit specialiștilor, starea sa s-a degradat rapid, după ce a ajuns la spital.
Este vorba despre un pacient internat în data de 21 noiembrie, cu insuficiență respiratorie acută și pneumonie acută virală SARS-CoV2. „A primit tratament corespunzător specific, inclusiv oxigen prin ventilație non-invazivă dar starea sa s-a deteriorat progresiv și rapid, pacientul suferind un stop cardio-respirator neresuscitabil”, a declarat Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu, potrivit turnulsfatului.
Moartea bărbatului a fost raportată în informarea transmisă de prefectură ieri, în care au mai fost anunțate decesele altor șase persoane, cu vârste cuprinse între 62 și 82 de ani. De asemenea, astăzi au fost anunțate alte decese la trei femei în vârstă de 43, 63, respectiv 65 de ani și la trei bărbați de 56, 72 și 74 de ani, conform informațiilor transmise de sursa citată.
