Peste 40 de persoane din mai multe blocuri din municipiul Sibiu au fost evacuate din locuinţe, vineri, din cauza unei defecţiuni la o conductă de gaz, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).
„Defecţiune conductă de gaz, Sibiu, str. Constantin Notara. ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj de pompieri militari şi o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi intervenţie la nevoie. S-au evacuat preventiv aproximativ 40 de persoane din blocurile vecine”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina, citată de Mediafax.
Potrivit sursei citate, la faţa locului se află şi angajaţii de la firma care furnizează gaze.
