Skip to content
Politică

SIE face un pas în față în scandalul jurnaliștilor răpiți în Irak

Serviciul de Informaţii Externe (SIE) a intervenit în scandalul jurnaliștilor români răpiți în Irak, în anul 2005, și a făcut mai multe precizări privind informațiile referitoare la acest dosar.

SIE precizează că documentele au fost clasificate secret de stat, iar declasificarea lor nu este posibilă.

„Documentele SIE din acţiunea de recuperare a ziariştilor români în Irak au fost clasificate secret de stat, nivelul strict secret, în strictă conformitate cu prevederile legale, în speţă Legea nr. 1/1998, art. 9, alin. (2), Legea nr. 182/2002, art.17, lit. f) şi g) şi H.G. nr. 1209/2002 (actualmente H.G. nr. 223/2013). Criteriile avute în vedere la clasificare subzistă şi în prezent, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de H.G. nr. 585/2002 art. 20, alin. (1) pentru declasificarea informaţiilor”, declară SIE, citat de adevarul.ro.

Legea 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea SIE, articolul 9, alineatul (2) prevede: „Activitatea Serviciului de Informaţii Externe are caracter de secret de stat“.

Legea 182/2002, privind protecţia informaţiilor clasificate prevede la art.17, lit. f) şi g): „În categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la: f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea ţării şi siguranţa naţională;g) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii”.

HG 585/2002 privind Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România prevede la articolul 20, alineatul (1): „Informaţiile se declasifică dacă: a) termenul de clasificare a expirat; b) dezvăluirea informaţiilor nu mai poate prejudicia siguranţa naţională, apărarea ţării, ordinea publică, ori interesele persoanelor de drept public sau privat deţinătoare;c) a fost atribuit de o persoană neîmputernicită prin lege”.

1 comentariu la “SIE face un pas în față în scandalul jurnaliștilor răpiți în Irak

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *