Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan susține că premierul Dăncilă n-a fost interesat ca România să aibă „o poziție puternică la Bruxelles”, astfel că l-a numit drept comisar european interimar pe Ioan-Mircea Pascu, „pentru a-l împăca”, în loc să desemneze aceeași persoană propusă pentru a ocupa funcția-plină, scrie B1.
Demnitarul european oferă drept contraexemplu Estonia și explică procedura. Practic, cum Corina Crețu și reprezentantul estonian nu au obținut noi mandate de eurodeputat la alegerile din mai, cele două state membre au fost nevoite să numească alți comisari interimari, care să ocupe funcția până la instalarea Comisiei Von der Leyen din toamnă.
„România și Estonia sunt cele două state membre care au fost nevoite să propună comisari europeni interimari din cauză că actualii comisari au obținut noi mandate de europarlamentari. Este vorba de un interimat scurt, care se încheie în toamnă când va fi aleasă noua Comisie Europeană.
Estonia a ales să nominalizeze drept comisar european interimar aceeași persoană pe care a nominalizat-o în viitoarea componență a Comisiei Europene, pe fostul ministru al Economiei Kadri Simson. Estonia a înțeles cât de importantă este continuitatea pentru influențarea deciziilor la nivel european și a evitat să numească un interimar care va fi schimbat după câteva luni.
Prim-ministrul Dăncilă, în schimb, nu a fost interesată de continuitate și de o poziție puternică a României la Bruxelles, ci l-a propus interimar pe Ioan-Mircea Pașcu pentru a-l împăca după ce fusese scos de pe lista PSD pentru alegerile europarlamentare. Apoi a venit cu alte două propuneri pentru funcția de comisar pentru următorii 5 ani, Dan Nica și Rovana Plumb – reprezentanții altor două grupuri de interese din PSD”, scrie, vineri, Siegfried Mureșan, pe pagina sa de Facebook.
Europarlamentarul PNL susține că „PSD face ce știe mai bine”, și anume „împarte funcții în partid, în dezavantajul României.
„PSD face ce știe mai bine, împarte funcții în partid, în dezavantajul României. Așa a făcut și în Guvern unde a înființat aproape 100 de funcții de miniștri și secretari de stat.
România are nevoie de un guvern care să transmită credibilitate și seriozitate pe plan european, nu să exporte metehnele vechii clase politice românești”, conchide Siegfried Mureșan.
Viorica Dăncilă a declara, la finalul lunii iunie, că liderii PSD au votat în unanimitate, în cadrul ședinței CEx, ca PSD să nu propună deja un comisar european plin, ci unul interimar, în persoana fostului europarlamentar Ioan Mircea Pașcu. Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, nu a fost de acord cu această idee și s-a pronunțat deja public împotriva ei.
