Skip to content
Politică

Siegfried Mureşan: Guvernul Suediei a reuşit să obţină sprijinul Parlamentului şi a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României la spaţiul Schengen

Siegfried Muresan Inquam Photos / Octav Ganea

Deputatul european Siegfried Mureşan (PNL) scrie vineri pe Facebook că Guvernul Suediei a reuşit să obţină sprijinul Parlamentului şi a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României la spaţiul Schengen, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de săptămâna viitoare.

„Guvernul Suediei a reuşit să obţină sprijinul Parlamentului şi a primit mandat pozitiv pentru a vota aderarea României la spaţiul Schengen, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de săptămâna viitoare.  Guvernul Suediei a prezentat o analiză obiectivă privind nivelul nostru de pregătire. Pe baza acestei analize, astăzi, Comisia pentru Afaceri Europene a Parlamentului Suediei a dat votul favorabil”, spune europarlamentarul.

Mureşan arată că ”mobilizarea ultimelor săptămâni a fost exemplară”.

”Guvernul Suediei a fost un partener adevărat. Decizia luată astăzi este bună pentru România şi este bună pentru Europa. Continuăm munca pentru a obţine un vot pozitiv în Consiliu pentru aderarea ţării noastre la spaţiul Schengen”, mai scrie europarlamentarul PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *