Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire anunță noi dezvăluiri incendiare: dedesubturile unei afaceri care a ”ușurat” bugetul României de sute de milioane de dolari

Jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire dezvăluie, în cadrul unei postări pe o pagină de socializare, care sunt următoarele megatunuri și afaceri despre care va vorbi în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, de la B1 Tv.

Ziaristul anunță că va prezenta public dedesubturile „afacerii Rompetrol”, cea despre care știm că a ”ușurat” statul român de câteva sute de milioane de dolari, cum ar încerca deputatul PSD, Liviu Harbuz, să ”privatizeze” o importantă agenție de stat, dar și cum își face de cap în România compania chinezească Huawei și cum aceasta ar beneficia de protecția deputatului Sebastian Ghiță.

Reamintim că în ultimele săptămâni, Silviu Mănăstire a prezentat în cadrul emisiunii ”Dosar de politician” informații despre activitatea fiecăruia dintre miniștrii cabinetului condus de Victor Ponta și le-a acordat acestora câte o notă pentru activitatea din cadrul Guvernului.

”După o scurtă pauză, „Dosar de politician” vă propune o serie de subiecte ce vizează afaceri de sute de milioane de euro făcute în detrimentului Statului.

De frica DNA, politicienii au început să fure cu legea în mână, prin legi făcute cu dedicație, prin hotărâri de guvern și memorandumuri cu societăți comerciale. Zilele următoare o să vedem:

1. Dedesubturile „afacerii Rompetrol”, în care statul român a șters datoriile companiei kazahe cifrate la 760 de milioane de dolari. Kazahii trebuiau să plătească 200 de milioane de dolari și să înființeze un fond de investiții de 1 miliard de dolari. Evident, au dat țeapă Statului, adică nouă tuturor cu sprijinul deplin al guvernanților.

2. Legea medicilor veterinari, prin care deputatul PSD Liviu Harbuz (îl știți din vremea regimului Nastase) vrea să „privatizeze” agenția națională sanitar veterinară în detrimentul unui ONG numit colegiul medicilor veterinari. O afacere clasică de conflict de interese și ticăloșie.

3. Afacerea Huawei, o importantă companie chineza de telecomunicații acuzată de spionaj își face de cap în Romania sub nasul serviciilor noastre de informații pretins performante. Huawei beneficiază de protecția lui Sebastian Ghiță, iar SRI și STS dorm în bocanci. Chinezii vor câștiga licitații strategice în domeniul siguranței naționale. Statele Unite i-au expulzat pe cei de la Huawei de pe piața americană, compania este o sageată a serviciului de informații al armatei chineze.”, precizează Silviu Mănăstire într-o postare pe pagina sa de socializare.

2 comentarii la “Silviu Mănăstire anunță noi dezvăluiri incendiare: dedesubturile unei afaceri care a ”ușurat” bugetul României de sute de milioane de dolari

  1. Mai e pesediti Silviule, mai e?
    Ceva despre afacerile pedelistenimic? de exemplu afacerile lui Videanu? Stiai ca in 2012 lui videanu i s-au aprobat fonduri europene pentru marmosin? Etc…etc…daca vrei iti mai vand un pont ,,,ocare primar din Romania a dat 8000 de euro pe o banca de parc? cat au fost spagile la contractele de reabilitare a Cetatii Alba Iulia…etc…etc….Da ai dreptate, mai e pesediti…Ce fura ai tai si iti dau si tie…e hoti cinstiti…

  2. aici, in cuibul psdacilor
    Rompetrol, cel de trista amintire pentru Ponta…
    La cat de excitat este acum, in curand va rade singur …. si stiti si dvs…. daca nu merge la beiul domnesc, se duce la „doctor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *