Silviu Mănăstire face o serie de dezvăluiri despre liderul PSD Liviu Dragnea, înc adrul emisiunii „Dosar de politician”.
Silviu Mănăstire susține că a fost cel mai „toxic” ministru al Guvernului Ponta și că Dragnea își făcea vacanțele alături de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu în Brazilia.
Silviu Mănăstire dezvăluie că fostul ministru are o soție multimilionară, care are hotel și o vilă „care se întinde în lungime pe două străzi”.
„În ciuda imaginii care i se construiește zilele acestea din partea unei părți a presei, Liviu Dragnea este departe de a fi un erou.
Acesta a fost condamnat pentru fraude la referendumul din 2012, a fost cel mai toxic ministru al Guvernului Ponta și, în cei trei ani cât a condus ministerul Dezvoltării, a fost patronul rețelei de baroni PSD.
Majoritatea prietenilor și acoliților săi politici au sfârșit fie arestați, fie anchetați pentru corupție. Dragnea își făcea concediile de lux în Brazilia alături de cuplul de baroni penali Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu.
Evident, aceste concedii nu erau plătite din salariul său de bugetar. Dragnea, începând din anul 1996, a lucrat numai la stat, a fost, pe rând, prefectul județului Teleorman, șef de Consiliu Județean, apoi deputat și ministru.
Bugetarul și politicianul Dragnea are o soție multimilionară, patroană de hotel și o vilă de dimensiuni impresionante în Alexandria, care se întinde în lungime pe două străzi.
Nu am auzit încă să existe o investigație serioasă făcută de Agenția de Integritate asupra averii sale considerabile. Iar ANI a avut destule informații apărute în mass media în toți acești ani.
Dragnea face jocurile în PSD încă din anii 2007-2008, Dragnea l-a îngropat politic pe Mircea Geoană, l-a ajutat pe Victor Ponta să preia partidul, schimbând taberele în timpul congresului din 2010.
Același Dragnea l-a îngropat pe Ponta după ce i-a condus prost campania electorală.
Pentru munca din guvern, Dragnea primește de la mine nota 8, pentru prestația și caracterul său politic nota 3, în final 5,50″ , scrie Silviu Mănăstire pe Facebook.

Nici o zi Silviule fara un PSDist….uneori umorile tale impotriva cate unui PSDist il face subiect de revarsare a veninului pe el mai multe zile la rand.
Apropo, de ce sunt penali Mazare, Nicusor Constantinescu, ca inca nu au fost condamnati? La tine prezumtia de nevininovatie nu functioneaza? Oi fi tu ceva judecator?
Silviuca, unde-i comentariul meu?