Skip to content
Coronavirus

Situație absurdă la Iași: Risc crescut de infectare cu COVID-19 la un centru de testare pentru COVID-19

ziaruldeiasi.ro

Nevoia de a realiza teste în regim privat împinge ieşenii să încalce zi de zi regulile de protecţie şi distanţare fizică. Jurnaliștii de la Ziarul de Iaşi arată o aglomeraţie şi o înghesuială de nepermis în pandemie la punctul de colectare al Laboratoarelor Praxis. Zi de zi, fără să respecte vreo programare sau să păstreze o distanţare socială, circa 200 de persoane vin să li se preleveze probe pentru a se realiza testul Real Time PCR de care mulţi au nevoie pentru că li se cere la intrarea în Grecia, dacă doresc să îşi facă un concediu acolo.

Locatarii blocului din preajmă sunt îngrijoraţi, fiindcă de multe ori, cum au fost şi zile ploioase, zeci de persoane s-au adăpostit în scara blocului, blocând interfonul, dar şi calea de acces.

Aceştia povestesc că există o parte, care nu e majoritară, din rândul celor care vin să se testeze care nu poartă mască de protecţie şi că oamenii se aglomerează la intrarea în laborator, unde nu le este permis accesul decât, pe rând, celor care vin să li se preleveze mostrele.

„Parcă ar fi o tabără de refugiaţi din Siria. Se adună zilnic peste 200 de oameni, claie peste grămadă, unii fără măşti. Ocupăt toată aria dintre bulevard şi Biserica Talpalari, într-o dezordine şi o hărmălaie de nedescris. Când ploua, lunea aceasta, au intrat şi în scară, iar o parte dintre ei, statistic vorbind, sunt clar infectaţi. Aici locuieşte de principiu o comunitate îmbătrânită, foşti medici, profesori, şi locatarii sunt oripilaţi“, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi” unul dintre locatarii blocului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *