Skip to content
Politică

Situație alarmantă în nordul Macedoniei

Schimburile de focuri de armă automată au fost reluate duminică la Kumanovo, oraș situat în nordul Macedoniei, unde confruntările dintre forțele de ordine și o grupare înarmată s-au soldat deja cu șase morți în rândul polițiștilor macedoneni, transmit AFP și Reuters.

Elicoptere ale forțelor speciale macedonene survolau duminică orașul Kumanovo, aflat la 40 de kilometri nord de capitala Skopje. Trupe de elită ale poliției și transportoare blindate au înconjurat cartierul albanez, unde se află membrii grupării înarmate. Numărul morților din rândul acesteia în urma violențelor de sâmbătă nu este deocamdată cunoscut, potrivit agerpres.

Un reprezentant al poliției macedonene a declarat, sub acoperirea anonimatului, că gruparea înarmată este ”venită dintr-o țară vecină”, presa locală susținând că este vorba de Kosovo, populată majoritar de etnici albanezi. Minoritatea albaneză din Macedonia reprezintă circa un sfert din populația de 2,1 milioane de locuitori.

Potrivit ministrului de interne macedonean, Gordana Jankuloska, la Kumanovo ”situația din teren este încă foarte delicată”. La Skopje, autoritățile au lansat către populație un apel la calm și au decretat două zile de doliu național.

Situația din nordul Macedoniei este de natură să sporească îngrijorarea Occidentului față de stabilitatea în Macedonia, unde acuzele reciproce dintre guvern și opoziție au aruncat țara într-o gravă criză politică.

sursa agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *