Complexul Energetic Oltenia va disponibiliza 1.000 de angajaţi, nu 2.000 cum anunţase iniţial în planul de restructurare şi va ceda toate activele neperformante, precu biserici şi terenuri de fotbal pentru care plăteşte impozite.
Această decizie face parte din planul CE Oltenia de a reducer din pierderi şi de a ieşi din situaţia financiară. Măsura a părut aşa exagerată, încât s-a ajuns la un acord pentru concedierea a numai 1000 de persoane, dintre care jumătate sunt în prag de pensionare.
„Am analizat foarte bine acest plan de restructurare împreună cu conducerea companiei atunci când am venit la minister. Ni s-a părut puţin exagerată disponibilizarea celor 2.000 de oameni aşa cum a fost stabilit iniţial. Ar fi însemnat să disponibilizăm foarte mulţi oameni din zona de producţie, acolo unde de fapt trebuie să menţinem în continuare locurile de muncă, mai ales că sunt foarte mulţi specialişti şi pe care nu-i găsim foarte uşor în acest domeniu”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu, într-un interviu pentru News.ro.
În prezent, Complexul Energetic Oltenia are aproximativ 14.000 de angajaţi. Din cei 1.000 de angajaţi care vor fi fi disponibilizaţi, 550 sunt în prag de pensionare. Ministrul a declarat că a negociat cu sindicatele pe acest subiect
„O altă restructurare pe care i-am cerut-o directorului general, şi care nu a fost prevăzută în planurile anterioare, este cea a activelor care nu produc nimic, activelor neperformante, şi mă refer în primul rând la acele vetre de sat pe care le are în posesie CE Oltenia: biserici, terenuri de sport, de fotbal, islazuri. Am cerut ca toate aceste active care generează cheltuieli mari să demareze discuţii cu autorităţile locale, ca să le cedeze”, a spus Petcu, în interviu.
CE Oltenia nu va renunţa la negocierile cu China Huadian Engineering pentru construirea unui grup de 500 MW pe lignit la Rovinari. Discuţiile cu compania chineză au început încă din 2014, iar ministrul a precizat că vrea să finalizeze aceste negoiceri în cursul acestui an şi îşi propune să înceapă cât mai repede construcţia. Ministrul a mai adăugat că intenţionează să mărească capacitatea de exploatare din carierele de lignit, în vederea măririi producţieii.
