Skip to content
Sport

UPDATE Șoc în lumea tenisului. Simona Halep a fost testată pozitiv la un control antidoping. Reacțiile presei internaționale. Ce riscă sportiva

facebook

UPDATE, ORA 20.02

Adrian Marcu, fost antrenor al Simonei Halep, a declarat, vineri, la Digi Sport, că este uimit de ce i s-a întâmplat fostului lider WTA, el precizând că nu crede că sportiva s-a dopat. Marcu a precizat că a vorbit cu Halep după anunţul cu privire la suspendarea pentru dopaj.

“O ştiu pe Simona destul de bine, am lucrat destul de mult cu ea şi ştiu că este o sportivă întotdeauna foarte grijulie în ceea ce priveşte medicamentaţia. Nu pot să cred că ar fi făcut aşa ceva, mai ales pentru îmbunătăţirea părţii fizice, la care ea oricum era ‘beton’. Nu era o jucătoare care să aibă neapărat nevoie să îmbunătăţescă ceva. Sunt foarte uimit că aşa ceva se poate întâmpla. Acum să încerce să facă tot posibilul să vedem de unde a putut să apară această substanţă. Cred că Simona până cum a făcut sute de teste antidoping. Cred că e foarte greu să fie o eroare, dar ştiu că Simona are şi o mică problemă cu tiroida şi nu cred că acea substanţă i-ar fi făcut bine. Dar nu sunt medic. Nu cred că este foarte uşor, da trebuie să facă tot ce este posibil. Am vorbit cu ea. I-am spus dacă pot să o ajut cu ceva… eu cred foarte tare că nu s-a întâmplat chestia asta şi îi doresc foarte mult să reuşească să dovedească faptul că nu a fost aşa”, a declarat Marcu.

Halep a fost depistată pozitiv în urma unui control făcut la US Open, competiţie la care a fost eliminată în primul tur. Românca a fost suspendată provizoriu.

UPDATE, ORA 18.46

Simona Halep riscă o interdicție de până la patru ani pentru un test pozitiv la o substanță precum roxadustat, conform Codului Mondial Antidoping.

Sportivii pot obține o reducere a interdicției, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid o infracțiune și își acceptă sancțiunea, scrie site-ul de știri sportive ESPN.com.

UPDATE, ORA 18.34

“Şoc în lumea tenisului”, a reacţionat presa internaţională după ce fostul lider WTA Simona Halep a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă şi suspendată provizoriu.

“Halep suspendată pentru dopaj: A luat substanţe interzise la US Open”, a titrat Gazzetta dello Sport, adăugând: “Şoc în lumea tenisului. ITIA a confirmat că Simona Halep, 31 de ani, a fost suspendată pentru dopaj”.

AP a încercat să obţină o reacţie de federţia americană de tenis şi de la antrenorul Patrick Mouratoglou, însă reprezentanţii acestora au refuzat să comenteze cazul.

Conform regulamentului antidoping, Halep riscă o suspendare de până la patru ani pentru un test pozitiv cu o substanţă cum este Roxdustat. “Sportivii pot obţine o reducere a suspendării, probabil până la trei ani, dacă recunosc rapid că s-au dopat şi acceptă sancţiunea”, menţionează AP, conform news.ro.

“Halep suspendată”, a scris şi L’Equipe, precizând că sportiva spune că este nevinovată. Jurnalul menţionează că românca a câştigat în august turneul de la Toronto şi că la US Open a fost eliminată în primul tur de o sportivă venită din calificări.

Marca a notat: “Simona Halep, pozitivă la testul antidoping. Substanţa găsită este Roxadustat, asimilată categoriei EPO de către Agenţia Mondială Antidoping şi care îmbunătăţeşte oxigenarea sângelui”.

“Simona Halep, de două ori campioană de grand slam, a picat un test andidoping la US Open”, scrie The Guardian. “Halep, care a câştigat French Open în 2018 şi Wimbledon anul următor, este cea mai importantă jucătoare de tenis depistată pozitiv după Maria Şarapova, testată în urmă cu şase ani”, adaugă The Guardian.

Agenţia Reuters anunţă de asemenea că Halep a fost găsită dopată. “Fostul lider WTA descrie suspendarea ca fiind cel mai mare şoc al vieţii ei şi neagă că ar fi luat substanţa interzisă cu bună ştiinţă”, menţionează Reuters.

UPDATE, ORA 18.07

Firicel Tomai, fost antrenor al Simonei Halep, a declarat, vineri, că nu crede că fostul lider WTA a recurs la dopaj ştiind ce ia, el precizând că ar fi fost mai bine ca echipa sportivei să pună în discuţie publică mai devreme situaţia creată.

“Mă uit şi încerc să mă gândesc ce s-a putut întâmpla. Sperăm că a fost un accident. Poate să fie o contaminare. Nu cred că Simona a apelat la această metodă, cred că e un accident. Simona şi când era mai tânără tolera destul de greu chiar şi mineralele simple pe care le ia un jucător de tenis. Nu cred că Simona s-a aventurat în treaba asta”, a spus Tomai la Digi Sport.

“Eu aş fi făcut mai repede public lucrul ăsta ca să arăt că sunt bine intenţionat. Probabil au aşteptat proba B. Nu cred că Simona a apelat la aşa ceva, probabil s-o fi îngrijorat puţin. Dar cred că era bine dacă ar fi pus în discuţia publică mai devreme lucrul ăsta”, a mai afirmat el.

Tomai a fost antrenorul Simonei Halep din perioada 2008-2012.

UPDATE, ORA 17.10

Prima decizie în privința Simonei Halep a fost suspendarea provizorie a acesteia, de către Agenția Internațională de Integritate a Tenisului, scrie prosport.ro. Dacă se va dovedi că a luat cu bună știință substanța respectivă, roxadustat, sportiva în vârstă de 31 de ani riscă o suspendare uriașă.

Simona Halep a picat un test antidoping la US Open, turneu de Grand Slam la care a a fost eliminată de debutanta Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.

Roxadustat, vândut sub marca Evrenzo, este un medicament anti-anemie. Roxadustat este un inhibitor al prolil-hidroxilazei HIF care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și celule roșii din sânge. A fost investigat în studii clinice pentru tratamentul anemiei cauzate de boala renală cronică (IRC). Se administrează pe cale orală.

Cele mai frecvente reacții adverse includ hipertensiune arterială (tensiune arterială crescută), tromboză de acces vascular (formarea de cheaguri de sânge în vasele de sânge asociate cu dializă), diaree, edem periferic (umflarea în special a gleznelor și picioarelor), hiperkaliemie (niveluri ridicate de potasiu în sânge) și greață (senzație de rău).

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––-

ȘTIREA INIȚIALĂ

Simona Halep a anunţat, vineri, în social media, că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă, roxadustat.

“Voi lupta până la capăt pentru a dovedi că nu am luat niciodată cu bună ştiinţă vreo substanţă interzisă şi am încredere că mai devreme sau mai târziu adevărul va ieşi la iveală.

Nu este vorba aici de trofee sau de bani. Este vorba de onoare şi povestea de iubire pe care o am cu tenisul în ultimii 25 de ani”, a adăugat Halep.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *