Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta, le-a transmis un mesaj hotărât senatorilor PSD şi UNPR, după recentele evoluţii politice.
Sârbu, liderul grupului PSD din Senat (format din PSD-işti şi UNPR-işti), a vorbit despre respingerea moţiunii de cenzură şi a celor simple, precum şi despre adoptarea unor proiecte legislative, potrivit obiectiv.info.
„Datorită mobilizării dumneavoastră, senatorii social-democraţi şi progresişti şi senatorii liberal-conservatori, a fost posibilă adoptarea şi votarea de către Senat şi, în alte situaţii, de către ambele Camere, a unor priorităţi legislative aflate pe lista Guvernului României”, scrie Ilie Sârbu, menţionând Codul Fiscal, Codul Silvic şi alte documentele adoptate în actuala sesiune.
De asemenea, el le-a mulţumit colegilor de grup „pentru votul contra moţiunii de cenzură şi a celor trei moţiuni simple – din domeniul sănătăţii, agriculturii şi muncii – iniţiate de opoziţie în această sesiune”.
„Rezultatele muncii noastre sunt considerabile şi, cu siguranţă, vor avea un impact major în ghidarea traseului politic pe care îl are grupul nostru în perioada care urmează. Poziţia parlamentarilor noştri a fost fermă şi clară şi sper că va fi la fel în continuare. De asemenea, poziţiile publice pe care le-aţi exprimat în sprijinul apărării independenţei instituţiilor statului şi faţă de Guvernul Ponta au întărit coeziunea grupului. Ca întotdeauna, este minunat să ştiu că putem conta pe dumneavoastră pentru a merge mai departe”, a conchis Ilie Sârbu.
