Capitala Bulgariei ar putea intra într-un lockdown total, începând de vineri. Dancho Penchev, șeful inspectoratului sanitar regional, a anunțat că în proporție de 99% școlile, grădinițele, restaurantele, arenele culturale, sălile de sport și alte spații de agrement din Sofia vor fi închise, potrivit Novinite.
Noile restricții urmează să fie propuse formal în cadrul comitetului municipal pentru situații de urgență din Sofia, după o discuție la Ministerul bulgar al sănătății. Dacă vor fi adoptate, cel mai probabil măsurile vor intra în vigoare până la finalul săptămânii.
Dr. Penchev a anunțat că paturile din spitalele mari ale Sofiei sunt aproape epuizate, precizând că presiunea este resimțită în mod deosebit de secțiile de terapie intensivă. „Situația din Sofia este foarte alarmantă”, a avertizat șeful inspectoratului sanitar regional din capitala bulgară. Potrivit sursei citate de HotNews, oficialul susține că, la ora actuală, circa 75% dintre paturile spitalelor din Sofia sunt ocupate.
Dancho Penchev a mai menționat, printre altele, că măsurile nu vor intra în vigoare imediat. El a explicat că restricțiile – sau măcar o parte din ele – vor fi introduse începând de vineri, aspect ce va fi clarificat în cadrul discuțiilor cu Ministerul bulgar al sănătății.
De la debutul pandemiei de COVID-19, pe teritoriul Bulgariei au fost depistate peste 283.000 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2. Bilanțul deceselor asociate cu noul coronavirus a trecut de 11.400, în timp ce mai bine de 227.000 de persoane s-au vindecat, arată datele centralizate marți seară de Worldometer.
La nivel global, numărul cazurilor confirmate de infecție cu SARS-CoV-2 se apropie de 121 de milioane. Peste 2,6 milioane de persoane infectate cu noul coronavirus au decedat. Circa 97,5 milioane de persoane s-au vindecat.
