Skip to content
Societate

Solidaritate cu Ucraina: Mai multe organizaţii civice vor protesta în Bucureşti faţă de invazia rusă

Facebook Corupţia Ucide

Mai multe asociaţii organizează, sâmbătă, în Bucureşti, o acţiune de solidaritate cu Ucraina, alăturându-se, astfel, mai multor capitale ale lumii unde au avut loc manifestări silimare. Participanţii vor protesta faţă de invazia rusă şi vor cere încetarea imediată a focului şi a crimelor împotriva umanităţii.

Greenpeace România îşi uneşte forţele cu 11 organizaţii civice pentru a participa la un protest comun de susţinere pentru Ucraina. Cerem oprirea războiului şi încetarea imediată a crimelor împotriva umanităţii şi mediului care au transformat Ucraina într-o rană deschisă. Sunt invitaţi toţi cei care îşi doresc o lume guvernată de pace, nu de interese meschine care se traduc în pierderi de vieţi omeneşti. Pacea nu poate fi atinsă fără a ne desprinde de industriile fosile care pompează bani în conflicte”, a transmis, Greenpeace, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro.

Sursa citată a precizat că socieatea civilă din România se aliniază, astfel, majorităţii capitalelor europene care şi-au arătat solidaritatea cu Ucraina în faţa atacului împotriva ţării şi a ucrainenilor care este ilegitim şi inacceptabil.

De trei săptămâni, societatea civilă românească primeşte refugiaţi la graniţe, în gări şi în propriile case, trimite tiruri cu ajutoare sau portbagaje burduşite cu pături, după posibilităţi. Cu toate acestea, eforturile tuturor s-au concentrat pe ajutor punctual şi răspuns rapid. Nu a fost timp, energie şi nici masă critică pentru o manifestaţie masivă pentru pace, aşa cum are datoria să demonstreze o capitală europeană precum Bucureştiul”, au mai transmis organizatorii.

Manifestarea va începe în Piaţa Victoriei, la ora 16:00, iar în jurul orei 18:00 se va pleca în marş către Ambasada Federaţiei Ruse.

1 comentariu la “Solidaritate cu Ucraina: Mai multe organizaţii civice vor protesta în Bucureşti faţă de invazia rusă

  1. Organizatiile civice de ce nu sunt solidare si cu romanii ? Cu batranii care stau in frig , fara medicamete,cu pensii mici ? De ce nu protesteaza impotriva cresterii preturilor ? Suntem refugiati in propria noastra tara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *