Partidul Naţional Liberal (PNL) câştigă un judeţ roşu, considerat, de multă vreme, un fief tradiţional al Partidului Social Democrat (PSD).
Se pare că Oltenia este, într-adevăr, “eterna terra nova” şi continuă să ofere surprize. Un sondaj obţinut, vineri, de PSnews.ro, arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Consiliul Judeţean Mehedinţi, PSD ar obţine 37,1%, dintre voturi, în timp ce PNL ar câştiga 33,3% dintre opţiunile electoratului.
Pe de altă parte, la primăria municipiului Drobeta Turnu-Severin, viceprimarul PNL Daniel Cârjan ar beneficia de 29,7% dintre voturi, urmat de fostul viceprimar PSD Marius Screciu, cu 27% dintre sufragii. Chiar dacă actualul primar, UNPR-istul Constantin Gherghe, este cotat la 33,7% dintre preferinţele electoratului, el are toate şansele să scadă, din cauza contextului politic mai mult decât zbuciumat prin care a trecut, în 2015, preşedintele partidului, Gabriel Oprea: scandalul de plagiat, cel privind moartea poliţistului-motociclist şi, nu în ultimul rând, dezastrul din clubul Colectiv.
Nu în ultimul rând, sondajul obţinut de PSnews.ro mai arată că, la alegerile pentru CJ Mehedinţi, PNL beneficiază de un uriaş bazin electoral format din tineri (18-29 de ani), respectiv 42,6%, un evident avantaj, ţinând cont că, la ultimele alegeri, tinerii au ieşit din inerţie şi au mers la urne în număr considerabil.
Aşadar, dacă lupta finală s-ar da între PSD şi PNL, Daniel Cârjan ar avea puţine motive de emoţii.



Sondajul este o „facatura”. De ce ? Pentru ca, de ex. alegerea presedintelui consiliului judetean se face prin vot indirect (al consilierilor locali) si nu prin votul direct al cetatenilor. Asa ca analiza cu „bazinul electoral al tinerilor de 42,6%” etc, etc, nu mai conteaza. Este un sondaj mincinos, fabricat pein necunoasterea legii electorale.