După ce consilierul în materie de comunicare al Elenei Udrea, Cristian Călugăru, a acuzat-o pe jurnalista Sorina Matei că ar fi oferit indicații cu privire la cum să reacționeze și ce mesaje să transmită ”postacii” Elenei Udrea, realizatoarea B1 TV reacționează tranșant pe pagina sa de Facebook.
Sorina Matei subliniază că nu a avut niciodată vreo legătură cu postacii Elenei Udrea, cum de altfel nu a avut nici o treabă cu fostul ministru al Dezvoltării. De asemenea, jurnalistul precizează că s-a amuzat teribil la auzul unor astfel de acuzații.
Totodată, realizatorul TV subliniază că e ”bine că am aflat cu toții cât a costat și costă jegul aruncat pe Internet asupra tuturor: 10.000 de euro pe lună”.
Citește și: Unul dintre „postaci” divulgă întregul mecanism. De unde veneau banii
”Așadar, după „ofițer acoperit”, „purtător de cuvânt DNA”, „plătită din banii Microsoft” și alte tone de mizerii, am ajuns și mama postacilor lui Udrea, lucru care, sincer, m-a amuzat teribil.
Nu am avut NICIODATĂ legătură cu postacii inculpatei Udrea/ PDL București, cu mesajele, cu consultanții, cu comunicările, cu comenzile ei, cum de altfel NICIODATĂ nu am avut vreo treabă cu inculpata.
Observ, ca toată lumea, inclusiv procurorii DNA, că toată disperarea comunicațională dusă până la paroxism era plătită din bani negri. Iar pentru infracțiuni se răspunde întotdeauna fața legii.
E totuși bine că am aflat cu toții cât a costat și costă jegul aruncat pe Internet asupra tuturor: 10.000 de euro pe lună. Martorul din dosarul Gala Bute și consilierul inculpatei care căra sacoșile în arest a spus că „postacii” erau plătiți nu numai să înjure ci și să laude. Între 30 de bani și 50 de bani costa mizeria/ cap de postac.
Asta înseamnă că într-o singură lună, cu 10.000 de euro din bani negri, se băgau 90.000 de asemenea mesaje mizerabile, la comandă unică. Ceea ce este, cu adevărat, o performanță și, mai ales, devoalează un întreg sistem murdar și coordonat de șpagă, plată, comunicare și viciere a minților românilor pe care îl vom vedea scos la lumină, în plenitudinea lui, cu toții.
Atacurile directe, indirecte, prin șpăgari, atârnători sau personaje învechite în rele, atacuri furibunde și continue asupra mea sau asupra altor jurnaliști independenți care n-au acceptat niciodată să facă sluj în fața nimănui, nu ne vor opri să ne exprimăm liber și să spunem adevărul opiniei publice, așa cum ne cer meseria pe care noi o respectăm și credințele, valorile, principiile în care credem.
Niciodată nu ne vom opri din a spune adevărul oamenilor!
Justiție până la capăt! ”, a precizat Sorin Matei pe pagina sa de Facebook.
În cadrul emisiunii de vineri seară, pe care o realizează la B1, Sorina Matei a fost confruntată de Cristian Călugăru, cel care ar fi fost responsabil de activitatea ”postacilor.”
Iată discuția dintre cei doi, redată de dcnews.ro:
”Cristian Călugăru: „Doamna Sorina Matei, probabil dumneavoastră nu vă aduce aminte de mine, dar eu îmi aduc aminte de dumneavoastră. Eu v-am cunoscut pe dumneavoastră într-un anumit context, în campania Elenei Udrea pentru președinția PDL, în 2014, în martie, din câte îmi aduc aminte stăteam în aceeași cameră în spate, când candida împotriva domnului Blaga. Îmi aduc aminte că dumneavoastră dădeați anumite indicații, să se reacționeze la atacul domnului Sebastian Lăzăroiu”
Sorina Matei: „Eu am fost la convenția PDL cum au fost toți ziariștii”
Cristian Călugăru „Nu, nu, nu, dumneavoastră erați în cameră cu Elena Udrea și ne spuneați ce să reacționăm pe Internet, doamna Sorina Matei”
Sorina Matei: „Eu spuneam? Domnu’ Călugăru'”
Cristian Călugăru „Dar mai erau mulți oameni acolo, poate-și aduc aminte”
Sorina Matei: „Dom’ne, dar am filmat, eram cu camera după mine”
Cristian Călugăru „Nu, nu, nu, doamna Sorina Matei, erați dumneavoastră în cameră, nu erați cu cameraman”
Sorina Matei: „Păi, sunt ziaristă, am vorbit cu candidații”
Cristian Călugăru: „Nu, ne învățați ce să scriem”
Sorina Matei: „Eu vă învățam? Sunt și o prietenă a doamnei Udrea”
Cristian Călugăru: „După postarea dl Lăzăroiu. Vă prefaceți că nu știți cum funcționează mecanismul. Erați în tabăra opusă doamnei Monica Macovei”
Sorina Matei: „Aveți o problemă cu ziariștii”
Cristian Călugăru: „Am o problemă cu ipocrizia. Atunci ne învățați ce să postăm pe Internet și acum cu postacii nu mai e bine”
Sorina Matei: „Ce treabă are cu dl Lăzăroiu? Eu nu înțeleg ce-i cu Lăzăroiu. Nu vreți să-mi spuneți de postaci?”
Cristian Călugăru: „Asta vă spun. La momentul respectiv, postacii ăștia, pe care-i și cunoașteți, vă lăudau și vă apărau când ați intrat în conflict direct cu Sebastian Ghiță”
Sorina Matei: „Pentru că eu nu-i știu, aș vrea să știu cum îi selectați”
Cristian Călugăru: „E așa, o mare doză de ipocrizie”
Sorina Matei: „În afara de mizeriile pe care le spuneți și pentru care aș putea să vă dau în judecată…
Cristian Călugăru: „Dați-mă în judecată””
