Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, este urmărit penal pentru abuz în serviciu și deturnare de fonduri, în urma unor plângeri adresate Direcției Naționale Anticorupție de fostul consilier local, Viorica Macavei. Aceasta a reclamat în special proiectul domeniului schiabil Parâng.
Dosarul de la DNA a fost transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorii anticorupție declinându-și competența prin ordonanța emisă pe 19 august.
În sesizarea transmisă procurorilor anticorupție, Viorica Macavei, arăta că primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, și Adrian Gărdean ”au pus bazele unei înțelegeri ilicite în scopul atragerii de fonduri publice pentru domeniul schiabil din masivul Parâng și folosirea acestora în scop personal”, scrie romaniatv.net.
