Fostul ministru al Transporturilor, vicepreședintele PSD Dan Șova, a declarat la Antena 3, comentând informațiile cu privire la eventualele interceptări ale lui Traian Băsescu, că lucrurile sunt absolut legale.
„Serviciile de Informaţii nu sunt subordonate preşedintelui, nu trebuie să-i asigure o protecţie specială acestuia (…) Trebuie să-l protejeze de lucrurile rele care se pot întâmpla, dar nu trebuie să protejeze lucrurile rele pe care le-ar putea face preşedintele. Serviciile de Informaţii protejează România, nu pe Traian Băsescu”, a spus Dan Şova la Antena 3.
„Dacă au făcut acest lucru în cadrul unor proceduri judiciare şi cu acceptul magistratului sau dacă au înregistrat în mod legal pe altcineva din anturajul domniei sale, iar domnul Traian Băsescu a căzut „pe tehnică”, aşa cum se spune, lucrurile sunt absolut legale”, a precizat Dan Şova.
Sursa foto: Antena 3
