Senatorul Partidului Social Democrat, Dan Șova, s-a prezentat, luni după-amiază, la IPJ Ilfov, potrivit programului stabilit în cadrul controlului judiciar, informează B1 TV.
La ieșire, Dan Șova a declarat că nu a mai fost chemat la Direcția Națională Anticorupție pentru declarații.
Totodată, întrebat dacă absența premierului Victor Ponta din țară afectează în vreun fel ancheta, Șova a răspuns că ancheta merge înainte.
”Nu cred nu există niciun motiv. Ancheta merge înainte. Procurorul are la dispoziție toate mijloacele”, a declarat senatorul.
De asemenea, Dan Șova a precizat că își dorește ca dosarul său să fie trimis în judecată cât mai repede.
”Nici măcar nu am contestat controlul. Eu am și solicitat să se trimită dosarul în judecată, considerasem că s-a împlinit deja un an. Eu îmi doresc să îl trimită cât mai repede în judecată”, a mai declarat Dan Șova, precizând că luni va merge și în Parlament.
