La sediul Primăriei Municipiului Bucureștiva a avut loc o întâlnire între reprezentanții conducerii Capitalei și liderii transportatorilor, spre încercarea de rezolvare a problemelor din taximetrie.
Astfel, consilierii Primarului General al Capitalei, Gabriela Firea, Administratorul Public al Municipiului București, Sorin Chiriță și directorii Direcțiilor Transporturi și Juridic din cadrul Primăriei s-au întâlnit cu reprezentanții taximetriștilor independenți din București, pentru a discuta despre soluții de îmbunătățire a serviciului public de taximetrie, scrie B1.ro. Într-un comunica PMB s-a discutat despre beneficiile înființării Companiei Municipale Managementul Transportului Bucureşti SA. Inițiativa a fost salutată de taximetriștii independenți de a crea prin această Companie un dispecerat atât pentru taxi cât și pentru alte tipuri de transport public.
„De altfel, taximetriștii independenți și-au exprimat intenția de a fi arondati la acest dispecerat, precum și la viitoarea platformă online (aplicație) a Companiei Municipale Managementul Transportului București, explicând că arondarea la dispeceratul primăriei le oferă garanția unui cadru legal de funcționare”, se argumentează în comunicatul PMB.
Un alt subiect discutat a fost regulamentul de organizare și executare a serviciului public de transport local în regim de taxi.
