Spitalul Județean din Buzău este aproape să se închidă după ce aproximativ 75% dintre medici au semnat pentru a-și da demisia în bloc nemulţumiţi de nesoluţionarea unor revendicări precum creşteri salariale şi asigurarea de condiţii bune pentru pacienţi, iar conducerea unităţii spune că în acest caz spitalul s-ar închide.
„Sindicatul a analizat situaţia în care ne aflăm, faptul că veniturile ne sunt insuficiente la nivelul societăţii, că fiecare medic trebuie să mai aibă unu, două joburi pentru a-şi putea asigura traiul, faptul că majorările de 25 la sută anunţate de la 1 octombrie sunt insuficiente, sunt perdea de fum care ascund realitatea. (…) Vrem să recurgem la un protest care să fie perceput acut de guvernanţi, ar putea fi grevă generală sau demisia în bloc, pentru care au optat circa 75 la sută din medicii Spitalului Judeţean”, a declarat dr. Victor Ioniţă, preşedintele Sindicatului Independent al Medicilor Buzău, transmite antena3.ro.
El a adăugat că Spitalul Judeţean Buzău are 93 de medici, iar dacă şi-ar da demisia şi 10 la sută din ei, unitatea ar fi pe punctul de a fi închisă. În cazul în care 75 la sută din medici şi-ar da demisia, spitalul va fi în mod cert închis, a spus Ioniţă.
