Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu explică, într-un editorial postat pe blogul personal, modul în care Iohannis este ținut în șah de către Călin Popescu Tăriceanu prin scrisoarea pe care i-a adresat-o lui Klaus Iohannis cu privire la demiterea Laurei Codruța Koveși și Liviei Stanciu.
În viziunea lui SRS, șefa ICCJ, Livia Stanciu, s-ar face vinovată de faptul că ”a transferat o chestiune personala unor institutii ale statului, folosindu-si in acest sens influenta.”
Potrivit fostului senator al PNL, Klaus Iohannis, prin scrisoarea transmisă de Tăriceanu și respectiv prin solicitarea unor judecători către șeful statului privind supravegherea lor de către SRI, este ținut în dublu șah. Pornind de la scrisoarea lui Tăriceanu adresată lui Iohannis și situația grea în care pare să fi fost pus șeful statului, jurnalistul precizează că șeful statului are obligația de a răspunde, într-un fel sau în altul, acestei provocări lansate de șeful Senatului.
”Ce poate face in acest caz Klaus Iohannis? Ce datorii are? In primul rand, el are datoria de a raspunde, intr-un fel sau altul, acestei provocari. In al doilea rand, daca decide ca persoanele respective trebuie demise, el trebuie sa initieze aceste proceduri. In al treilea rand, daca CSM va initia o asemenea procedura, atunci, din nou, domnul Klaus Iohannis trebuie sa se pronunte. Pentru ca, in definitiv, conform Constitutiei, el este intaiul magistrat. Si prezideaza aceasta institutie. Si, apoi, ar trebui sa execute ceea ce cere CSM, in eventualitatea in care CSM solicita sanctionarea celor doua doamne. Dar ce te faci? Doamna Laura Codruta Kovesi beneficiaza de o buna notorietate in plan international, fiind declarata cea mai curajoasa femeie chiar de catre Statele Unite ale Americii.”, explică SRS pe blogul personal.
În privința celei de-a doua provocări, cea leagată de solicitarea judecătorilor privind monitorizarea activității lor de către SRI, Iohannis are o misiune și mai grea, consideră Sorin Roșca Stănescu.
”A doua provocare este insa si mai grea. Pentru ca vizeaza Serviciul Roman de informatii si presupune luare unor decizii, care chiar stau exclusiv in pixul presedintelui. Daca judecatorii au fost supravegheati politic sau in scop de santaj sau pentru a fi fortati sa ia sau sa nu ia anumite decizii, daca asemenea operatiuni au fost puse la cale de catre Serviciul Roman de informatii, incalcandu-se multe legi, dar, in primul rand, independenta justitiei, atunci pentru presedintele Klaus Iohannis, care intre timp a numit si un nou director SRI, este foarte simplu si sa afle adevarul si sa-i sanctioneze pe cei vinovati, deferindu-i justitiei. Iar daca asa stau lucrurile si daca exista, cu adevarat, vinovati, atunci nu m-as mira sa asistam la schimbarea rapida a sefilor celor mai importante diviziuni, incepand chiar cu cea de protectie interna si la scoaterea din post a domnului Florian Coldea, eventual prin procedura numita „aruncare pe horn”.
Adica, prin „promovarea” acestuia intr-o functie aparent mai inalta. Eventual, de consul al Romaniei la New York. In tandem cu George Maior, proaspat numit ambasador in Statele Unite ale Americii.”, explică SRS pe blogul personal.

Iohanis nu va face nimic. La el ”lucru bine facut” inseamna sa nu faca NIMIC, decat sa scrie carti, sa faca turism si sa traga mici sfori prin PNL. Credeti ca va avea curaj sa miste in front cand stie este presedintele TRINOMULUI? hai sa fim seriosi….Stie foarte bine ca el NU are nici o putere si ca tara este condusa de servicii si el numai executa un rol (si ala mic) de fatada in acest scenariu. In SUA un caz ca cel al doamnei rarinca ducea la revolta si la pozitii ale Congresului, presedintelui si demisiile erau instantanee…la noi….discutam cat de bine este vazuta Kovesi….sau stanciu…Coruptia lor este bagata sub pres. Stati sa vedeti cum iese ambasada SUA sa ne spuna ce buna e Kovesi si ca cele doua cucoane nu sunt corupte si nu au cheltuit banii staului sa distruga un cetatean roman…O sa spuna sa credem ce ne spune ambasada si nu ce vedem noi. deja ticalosii de liberali si presa iohannisto-basista ne spune asta. In final judecatorii care au avut curajul sa o achite pe femeie vor ajunge in arest preventiv si judecati pentru coruptie…ceke doua vor fi iar si iar eroine ale luptei….anticoruptie. Romania e tara in care ADEVARUL umbla cu capul spart…
Mai dar tare provincial mai esti! De-a cui esti tu? Transparentule…..