Nicolae Stanciu va avea un salariu de 3 milioane de euro la noua sa echipă Al-Ahli, din Arabia Saudită. În aceste condiţii este de înţeles alegerea făcută de mijlocaşul român, chiar dacă au fost multe critici în ceea ce priveşte transferul într-un campionat nu tocmai puternic.
Fostul internaţional Gică Popescu i-a luat apărarea lui Stanciu şi a spus că îi înţelege alegerea, având în vedere suma propusă de saudiţi.
“Mă surprind reacţiile negative la adresa lui Stanciu, mie mi se pare o decizie normală dacă salariul este de 3 milioane de euro, nu ştiu cine ar fi rezistat să fac acest pas dintre cei care îl critică. Noi trebuie să ne asigurăm restul vieţii până la 36-37 de ani. Mie mi se pare nedrept să îl critici că a ales să se ducă pe un salariu de 3 milioane de euro. Preşedintele FRF nu a jucat fotbal şi de aia nu înţelege, eu care am jucat fotbal mă pot pune în pielea lui. Eu cred că pentru el personal este o decizie bună din punct de vedere financiar. Că l-am fi vrut la Bayern Munchen sau Barcelona e ok, dar se pare că trebuie să mai aşteptăm până când va ajunge un jucător acolo”, a sus Gică Popescu.
În vârstă de 25 de ani, Stanciu a jucat la Sparta Praga din ianuarie 2018, când a semnat un contract până în 2021.
