Skip to content
Politică

Stare de urgență în Crimeea după întreruperea energiei electrice furnizate de Ucraina

Autoritățile din Crimeea au anunțat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică decretarea stării de urgență după întreruperea totală a energiei electrice primite din Ucraina, cauzată potrivit unor surse ucrainene de acte de sabotaj la liniile de înaltă tensiune, informează agerpres.ro.

Surse ucrainene nu au putut preciza cine poartă responsabilitatea pentru actele de sabotaj.

La 22 noiembrie ora 00.25 (sâmbătă, 21.25 GMT), s-a întrerupt furnizarea energiei electrice care ajunge în Crimeea din Ucraina„, a anunțat într-un comunicat filiala din Crimeea a Ministerului rus pentru Situații de Urgență.

„Prin decizie a conducerii republicii Crimeea, în peninsulă a fost instaurată starea de urgență”, a declarat ministerul.

Amintim că peninsula Crimeea, anterior republică autonomă și rusofonă a Ucrainei, a fost anexată de Federația Rusă în martie 2014, după un referendum organizat în Crimeea după răsturnarea de la putere la Kiev a președintelui prorus Viktor Ianukovici. Țările democrate consideră ilegal referendumul și nu recunosc anexarea.

În urma întreruperii curentului electric primit din Ucraina, „generatoarele republicii Crimeea au fost puse în funcțiune. La ora 01.20, orașele Simferopol, Ialta și Sakî erau parțial conectate”, a informat Ministerului pentru Situații de Urgență.

Spitalele și alte instituții de bază sunt alimentate cu energie de către generatoare, a precizat ministerul.

Responsabilitatea pentru aceste acte de sabotaj nu a fost stabilită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *