Skip to content
Internațional

Statele Unite vor să schimbe recomandările privind vaccinul anti-covid-19 după apariția unor reacții alergice

twitter

Agenţia Americană a Medicamentului a precizat că lucrează la modificări ale recomandărilor privind vaccinul de la Pfizer/BioNTech contra Covid-19, după ce au fost raportate anumite reacţii alergice la două persoane care au primit o doză în ţară, scrie AFP, citat de Hotnews.

Unul dintre cei vaccinaţi în Alaska a avut o reacţie gravă și a avut nevoie de spitalizare.

Aceste persoane au fost tratate corespunzător şi din fericire sunt vindecate sau pe cale de vindecare„, a declarat Doran Fink, de la Biroul de vaccinuri al Agenţiei Americane a Medicamentului.

Autoritățile americane sunt în legătură cu autoritățile britanice, care folosesc și vaccinul Pfizer, pentru a se înțelege în astfel de cazuri, a spus el.

„Toate datele actuale continuă să justifice fără noi restricţii” vaccinul Pfizer, dar aceste cazuri „subliniază nevoia de a rămâne vigilenţi în timpul primei faze a campaniei de vaccinare”, a afirmat Doran Fink.

Agenţia Americană a Medicamentului colaborează cu Pfizer pentru a continua modificările recomandărilor şi informaţiile de prescriere ale vaccinului, cu scopul de a atrage atenţia asupra directivelor CDC (Centrul de control şi prevenire a bolilor) privind urmărirea post-vaccinare şi gestionarea reacţiilor alergice imediate„, a explicat el.

Modificările vor include avertismentul în vigoare pentru persoanele care au antecedente alergice la produsele conţinute de vaccin.

Instalaţiile care efectuează vaccinarea aibă imediat un tratament contra reacţiilor alergice severe.

Aceste avertismente se vor aplica şi vaccinului Moderna, dacă primeşte autorizarea de la Agenţia Americană a Medicamentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *