Skip to content
Politică

Statul are vești bune! Legea „Dai casa înapoi băncii şi scapi de datorii”, adoptată de Senat

Legea „Dai casa înapoi băncii şi scapi de datorii” a fost adoptată de Senat. Dacă va trece şi de Camera Deputaţilor, românii care nu-şi mai pot achita ratele la creditele ipotecare vor scăpa de orice datorie înapoind casa băncii, informează romaniatv.net.

Astfel, cei care au fost executaţi silit nu vor mai trebui să stea cu teama societăţilor de recuperare pentru că banca nu îi va mai trage la răspundere pentru diferenţa de sumă rămasă în urma vânzării imobilului.

Propunerea legislativă, scrisă de avocatul Gheorghe Piperea şi iniţiată de deputatul Daniel Zamfir, a fost aprobată de senatori cu 105 voturi pentru şi 2 abţineri.

În prezent, executarea silită a locuinţei nu duce la recuperarea întregii datori către bancă. De exemplu, cine are un apartament evaluat la 50.000 de euro în prezent, dar l-a cumpărat cu un credit de 100.000 de euro în anii de boom imobiliar, trebuie să îi plătească băncii şi diferenţa dintre suma împrumutată şi valoarea actuală a locuinţei dacă se ajunge la executare silită.

Dacă proiectul trece şi de Camera Deputaţilor, atunci banca execută apartamentul şi îl vinde. Clientul scapă definitiv de datorie şi stă o perioadă cu chirie până când iese din evidenţele biroului de credit pentru ratele neachitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *