Skip to content
București Știri locale

STB plătește 87.000 de euro să afle prejudiciul cauzat de greva din ianuarie: Conducerea companiei vrea să recupereze paguba de la greviști

Inquam Photos / Octav Ganea

Conducerea STB a încheiat contractul pentru realizarea auditului extern care va stabili prejudiciul cauzat de greva din ianuarie, care a paralizat timp de 5 zile orașul și care a fost declarată ilegală de instanță. Auditul urmează să fie făcut de Deloitte, în 60 de zile, contra sumei de circa 87.000 euro fără TVA, potrivit Hotnews.

STB a estimat că prejudiciul cauzat de cele 5 zile de grevă se ridică la 16 milioane lei, însă directorul companiei, Adrian Criț a declarat că va comanda un audit extern, care să stabilească exact suma, iar după ce acesta va fi gata, se va îndrepta împotriva vinovaților pentru a recupera suma.

Greva STB a început în 20 ianuarie și a durat cinci zile, fiind sistată după ce conducerea STB a anunțat că angajează șoferi, iar cei care nu vin la muncă vor fi sancționați până la desfacerea contractului de muncă.

Încă din prima zi, Tribunalul București a suspendat greva și a dispus reluarea imediată a activității STB, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Principala revendicare a fost demisia directorului general Adrian Criț. Angajații au mai cerut și majorarea salariilor cu 10% și negocierea contractului colectiv de muncă.

Un șofer de autobuz câștigă până la 7.800 de lei, potrivit datelor obținute de HotNews.ro, iar unul de troleibuz, până la 8.000 de lei. Un vatman câștigă între 2.650 și 7.767 de lei. Media este 5.300 de lei, iar majoritatea salariilor sunt între 5.000 și 6.000 de lei. Se adaugă și tichete de masă. Aceste sume nu includ primele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *