Skip to content
Politică

Ștefănel Marin o toacă mărunt pe Firea. Spitalul din Pipera – dedicație pentru Pandele? EXCLUSIV

youtube.com

Ștefănel Marin – fost primar general al Bucureștilor – a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a arătat ce se ascunde în spatele manevrei actualului edil al Capitalei, Gabriela Firea, pentru construirea unui spital metropolitan în cartierul nordic Pipera.

CITIȚI ȘI: Firea dă cu bâta-n baltă: vrea spital în Pipera. Bușoi: Este o greșeală!

„E o întâmplare – îți dai seama!” a comentat ironic Ștefănel Marin cu privire la faptul că aceeași zonă Pipera este – din punct de vedere administrativ – un cartier al orașului Voluntari, unde primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea.

În esență, actualul consilier local PMP de la Sectorul 4 s-a declarat de acord cu ideea ridicării unui spital, dar a subliniat că o idee mai bună ar fi ca acesta să fie amplasat în alte zone ale Capitalei, care au mai multă nevoie de o astfel de unitate medicală – de exemplu, sudul orașului. În plus, fostul primar (pe atunci membru al UNPR) a amintit de șantierele altor spitale, lăsate neterminate.

„Eu cred că ideea construcției unui spital pe aria administrativă a Bucureștiului e una bună și binevenită, dar prioritar în momentul de față – în luna iulie 2017 – cred că este finalizarea șantierelor spitalelor care se află acum în lucru (Spitalul Foișor și Spitalul Gomoiu) și abia apoi construcția unui nou spital, dacă există un studiu de fezabilitate în privința amplasării acestuia. Totuși, din punctul meu de vedere, zona de sud (zona sectoarelor 4 și 5) cred că ar fi fost mult mai utilă în deservirea cetățenilor, mai ales că nu există alt spital mare generalist, în afara Spitalului Universitar, care este amplasat oarecum în centru”, a comentat Marin.

În continuare, Ștefănel Marin a dat de înțeles că Gabriela Firea ar putea avea interese imobiliare în zona Pipera-Voluntari și acesta ar fi eventualul motiv pentru care PSD-ista a ales să amplaseze acolo spitalul metropolitan.

„Poate că doamna Firea a avut în vedere criterii de tip administrativ – poate că acolo a identificat un teren despre care sper să fie al municipalității, și să nu investim banii publici în terenuri private, atât timp cât avem terenuri ale municipalității. Dacă trecem peste lucruri de tip administrativ, sper să nu fie neapărat o dorință de a dezvolta un spital într-o zonă în care prețurile locuințelor și ale terenurilor sunt foarte mari. N-aș avea o problemă ca spitalul să deservească – într-o eventuală regiune București-Ilfov – și alte tipuri de localități limitrofe, dar, analizând situația astăzi, cred că sudul Bucureștiului ar avea o nevoie stringentă de construcția unui astfel de spital”, a afirmat PMP-istul.

Întrebat dacă alegerea cartierului Pipera este cu dedicație pentru Florentin Pandele, Ștefănel Marin a răspuns: „Aș spune mai degrabă că o consider ca o investiție inoportună (în ceea ce privește zona) și revin la sugestia de a dezvolta și sudul Bucureștiului. Din punctul meu de vedere, dacă domnul Pandele consideră că nu poate să-și dezvolte un spital (deși înțeleg că bugetul dumnealui este undeva pe la vreo 50 de milioane de euro) și au găsit o cale de colaborare excluzând-o pe cea familială, n-aș avea un comentariu personal de făcut pe tema asta”.

 

1 comentariu la “Ștefănel Marin o toacă mărunt pe Firea. Spitalul din Pipera – dedicație pentru Pandele? EXCLUSIV

  1. Nu mai vorbim de o zona si asa sufocata, un spital mai lipsea! De ce nu se face vis-a-vis de Biblioteca nationala, Opereta, acolo unde vor sa faca un centru de afaceri?! Este central si ar fi loc si de parcare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *