De curând, a apărut în dezbaterea publică discuția despre închisorile CIA din Europa de Sud- Est. Cotidianul american Washington Post a publicat zilele trecute un amplu material despre „mărirea și decăderea” închisorilor secrete CIA din țările aliate ale Statelor Unite ale Americii. Pe harta unor astfel de centre de detenție s-ar fi aflat și România, alături de Polonia, Lituania, Thailanda și Afghanistan.
Jurnaliștii americani spun că, potrivit raportului Senatului SUA despre practicile de interogare folosite de CIA după 9/11, închisoarea CIA din România era constituită din șase celule prefabricate aflate în pivnița unei clădiri guvernamentale din București.
Deținuții care ajungeau în astfel de facilități erau adesea mutați dintr-un loc în altul, în tentativa serviciilor secrete americane de a escamota locațiile înshisorilor și adevăratul lor scop de oficialii de peste ocean și din Washington.
Cu privire la raportul întocmit de Senatul american, fostul director al SIE (între 1992 și 1997) și consilier prezidențial pe teme de securitate națională, Ioan Talpeș, precizează că este unul fals.
”Este un fals. Când spun asta spun ştiind nişte lucruri. În niciun caz nu aşa trebuie spuse lucrurile. Categoric, România sau preşedintele Iliescu nu a fost informat despre situaţiile sau despre eventualele discuţii vizavi de iniţiativa CIA în materie de localizare în România a unor centre”, a precizat Talpeș pentru adevarul.ro.
Întrebat dacă a existat un acord între România și SUA privind închisorile CIA, fostul șef al SIE precizează următoarele: ”Nu a existat un acord, a existat o cooperare după 11 septembrie. Ne aflăm în 2002-2003 când s-a pus problema vizavi de asta. Când spun 2003, spun pentru că eram în centrul discuţiilor. Am fost derutat de scandalul cu închisorile, pentru că noi nu am discuţii decât privitoare la locaţii de sprijin pentru CIA în România, în care noi să le oferim reprezentanţilor CIA locaţii în care să poată să organizeze activităţi pe care le-ar fi derulat pe alte teritorii.”
Cu privire la câte centre CIA au existat în România, Talpeș a refuzat să ofere un răspuns concret.
”Nu a existat un centru care să fie numit de la început centru de detenţie. Era pur şi simplu o locaţie de tranzit. Nu era o chestiune de timp, nu era prevăzută o perioadă, era legat de derularea operaţiunilor în zonele în care ar fi trebuit duse acţiuni antitero. (…) A fost o discuţie cât se poate de naturală ca să cooperăm. E posibil să fi fost o locaţie sau două, nu am fost acolo. Dacă erau locaţii, din câte am văzut, este una în care ar fi fost aduşi deţinuţi. Cert este că noi nu am avut cunoaştere despre deţinuţi, nu i-am administrat şi nu am colaborat”, a punctat Talpeș la interviurile Adevarul.
