Skip to content
Politică

Strânsă cu ușa deconturilor, Turcan dă vina pe fosta conducere a PNL și arată spre PSD

turnulsfatului.ro

Strânsă cu ușa în problema deconturilor de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru Partidul Național Liberal, președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, dă vina pe fosta conducere a formațiunii politice și arată spre Partidul Social Democrat (PSD).

Deputatul de Sibiu a declarat luni la Parlament – după ședința Biroului Politic Național (BPN) – că „Partidul Național Liberal a depus toate documentele și, din toate informațiile pe care le-am primit de la colegii mei din teritoriu, nu există aspecte de legalitate”.

În continuare, Turcan a dat exemplul PSD-ului, care în momentul de față „are datorii de 3 ori mai mari decât ale PNL-ului”.

Nu se vorbește în spațiul public despre datoriile PSD. De asemenea, PSD a recuperat de la Autoritatea Electorală Permanentă vreo 50%. Nu se vorbește de faptul că PSD nu a recuperat o parte din bani de la Autoritatea Electorală Permanentă. PNL va primi, în zilele următoare, cel puțin cât a recuperat PSD-ul. Așadar, nu voi mai comenta informații în spațiul public informații care alimentează – zic eu – în mod tendențios situația financiară cu privire la deconturile din campania electorală”, s-a plâns Turcan.

CITIȚI ȘI: Scandalul banilor de la PNL. Către cine duc ițele. Felix Tătaru, declarații explozive EXCLUSIV

În continuare, Raluca Turcan a arătat cum este responsabilă fosta conducere a PNL pentru această situație încurcată.

„Am observat cu surprindere în primul rând că în spațiul public se pune în primul rând fotografia mea și a altor colegi care în momentul de față conducem interimar Partidul Național Liberal, cu titluri de «probleme cu legea» sau «încălcări ale legii». Așadar, în legătură cu informații prezentate în felul acesta, vreau să vă spun că toată datoria mea este în primul rând în calitate de președinte al organizației PNL Sibiu, care a funcționat în totală legalitate și în total acord cu ceea ce prevedea legea electorală.

De asemenea, în privința legalității documentelor de la nivel național, în momentul de față se așteaptă – în baza documentelor transmise – recuperarea banilor de la AEP pe documentele transmise.

În legătură cu toate documentele oficiale: ele au fost semnate de fosta conducere și, dacă există explicații, ele s-au dat de către fostul mandatar financiar, a detaliat șefa interimară a liberalilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *