De la accidentul aviatic din Apuseni din 2014, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion, STS a reuşit să dezvolte doar o aplicaţie prin care să localizeze mai uşor un apel telefonic. Aplicaţia se numeşte „Apel 112”şi trebuie instalată în prealabil. Puţină lume cunoaşte, însă, existenţa acestei aplicaţii, având doar câteva mii de utilizatori, scrie Digi 24.
Există însă o modalitate prin care STS poate identifica cu precizie de până la 16 metri, locul din care este făcut un apel telefonic la 112. Aplicaţia „Apel 112” face posibilă transmiterea coordonatelor geografice ale apelantului la momentul iniţierii apelului de urgenţă către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.
Pentru a folosi această aplicaţie, utilizatorii trebuie să aibă serviciul de date activat pe abonamentul sau cartela pre-paid pe care o deţin.
Chiar dacă aplicaţia este instalată şi activă, aceasta nu va transmite automat localizarea în urmatoarele situatii specifice: dacă numarul de telefon nu aparţine unui operator mobil din România, daca nu există acoperire a operatorului care deţine numărul de telefon sau dacă telefonul este în Roaming.
Aplicaţia este gratuită şi poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din Google Play şi App Store. În Google Play, însă, aplicaţia are doar 10 mii de descărcări.
