Skip to content
Politică

Studenții din PLR cer modificări în Legea Educației Naționale. Despre ce este vorba

Studenții din PLR cer modificări în Legea Educației Naționale.

Astfel, potrivit unui comunicat remis PSnews.ro, liderii studenților din Partidul Liberal Reformator solicită modificarea Legii Educației Naționale pentru a crește ponderea studenților în procesul de alegere a rectorilor.

”În calitate de fost student reprezentant în Senatul unei Universități de stat îmi doresc ca studenții să fie mai implicați în procesele decizionale. Sunt de părere că forurile de conducere ale universităților trebuie să fie într-un dialog deschis cu comunitatea studențească, aceasta fiind principala modalitate de a reglemanta problemele existente în centrele universitare”, a declarat președintele OS – PLR, Adriana Biea.

Astfel, potrivit comunicatului de presă remis PSnews.ro, liderii studenților au constatat că în ultimii ani o parte dintre universități s-au îndepărtat de studenți și de problemele acestora.

Exista centre universitare unde studenții nu sunt consultați în aspecte ce țin de modul în care sunt alese materiile care le sunt predate, cursurile nu mai sunt în concordanță cu realitatea actuală, nu există proceduri funcționale de contestare a notelor date pe nedrept, iar vocea studenților a contat din ce în ce mai puțin pentru conducerile universităților.

Astfel, studenții consideră că unul din motivele principale pentru care s-a ajuns în această situație este scăderea ponderii lor din electoratul participant la alegerea rectorului.

OS – PLR se alătură celor din ANOSR și USR și susține revizuirea şi amendarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin Ordonanţă de Urgenţă sau modificarea în Parlamentul României a OUG 94/2014 astfel încât studenţii să îşi recâştige dreptul de a-şi exprima opinia în proporţie de 25 % în alegerea rectorului, se mai arată în comunicatul de presă remis PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *