În perioada imediat următoare, “fiecare student va trece printr-o simulare de examen” pentru a experimenta noul sistem de evaluare online înainte de începerea propriu-zisă a sesiunii, transmite instituția de învățământ superior, potrivit G4media.
Universitatea de la Cluj-Napoca, care are aproximativ 7.000 de studenţi, precizează că examenul clinic obiectiv structurat (OSCE) este “o examinare de tip hands on, utilizată frecvent în medicină, mai ales în țările occidentale, pentru a testa competențele și abilitățile clinice ale candidaților”.
“Metoda a fost implementată în premieră la noi în ţară de Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Iuliu Haţieganu’, încă de acum doi ani, în scopul standardizării și asigurării transparenței evaluării studenților și rezidenților”, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.
