Statele Unite amenință mai multe țări europene cu reintroducerea vizelor, în urma amenințărilor teroriste și a problemei imigranților.
Franța, Belgia, Germania, Italia și Grecia vor fi în această situație, dacă nu rezolvă problema pașapoartelor false folosite de mii de imigranți pentru a ajunge pe bătrânul continent, potrivit b1.ro.
Avertismentul a fost lansat de secretarul american de Stat, John Kerry și vine după ce oficialii de la Washington s-au arătat îngrijorați nu numai de amploarea fenomenului, ci și de posibilitatea ca printre sutele de mii de imigranți care intră în Uniunea Europeană să fie și teroriști.
