Skip to content
Politică

Supraviețuitoare Colectiv: Lia Olguța Vasilescu ar trebui să se grăbească cu demisia!

maramedia.ro

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut declarații în urma anunțului lui Ludovic Orban privind plângerea penală depusă împotriva Vioricăi Dăncilă.

Concret, Olguța Vasilescu ar fi spus că ceea ce încearcă în acest moment să facă opoziția este parte dintr-un plan bine realizat, așa cum s-a întâmplat și în cazul incendiului de la Colectiv, informează Realitatea.net.

„Întrebarea pe care mi-o pun acum este la ce mai vor sa dea foc, când vor să preia ostil guvernarea? Şi în 2015 Iohannis i-a cerut demisia premierului, Victor Ponta nu a vrut să şi-o dea, a început imediat un surogat de urmărire penală (…), după aceea a trebuit să moară oameni ca să fie guvernul schimbat. (…) Președintele Iohannis dorește să dea jos o guvernare legitimă aleasă de majoritatea românilor. (…)”, a spus ministrul Muncii la postul de televiziune Antena 3, citat de Realitatea.net.

De asemenea, Olguța Vasilescu a mai declarat că scopul plângerii penale a lui Orban este acela de a destabiliza Guvernul.

„Cum să văd acest atac de un penibil absolut. Cum a fost și acuzația de terorism la adresa lui Sevil Shhaideh. Nu e mare diferență. După amenințarea lui Iohannis de acum trei zile la adresa premierului, iată că ies la iveală servanții președintelui. (…) Scopul lui Orban este de a vulnerabiliza acest guvern, care are un priemier din păcate fără imunitate”, a mai spus Lia Olguța Vasilescu.

Corina Ioniță, una dintre supraviețuitoarele de la Colectiv, a răspuns declarațiilor ministrului Muncii. Aceasta susține că afirmațiile Olguței Vasilescu sunt aberații și îi cere cât mai curând demisia.

”Este o declarație pe cât de aberantă, pe atât de uimitoare, te lasă absolut fără cuvinte. Nu mi-aș fi putut imagina că un ministru al României în 2018 poate sa emită astfel de aberații in mod conștient. Lia Olguța Vasilescu ar trebui să se rușineze de ceea ce a putut să emita și ar trebui să se grăbeasca cu demisia pentru că noi i-o vom cere oricum”, a spus Corina Ioniță pentru Realitatea TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *