Skip to content
Politică

Surpriză! Cine face parte din echipa PSD sector 5

Prin intermediul unui comunicat de presă remis redacției PSnews.ro, intitulat „Un nou început pentru PSD Sector 5”, se transmite faptul că miercuri a avut loc prima întrunire a Biroului Permanent al PSD Sector 5.

Totodată, putem observa și  nume care „au făcut primul pas spre politică” , aici regăsindu-l și pe  Ioniță de la Taraful din Clejani, „cel care se va ocupa în mod special de comunitatea de etnie rromă din sectorul 5.”

Redăm comunicatul:

„UN NOU ÎNCEPUT PENTRU PSD SECTOR 5

Ieri, 18 februarie 2015, la sediul central al PSD din bulevardul Kiseleff nr. 10, a avut loc prima întrunire a Biroului Permanent al PSD Sector 5, coordonată de președintele acestei organizații, deputatul Cristian Rizea.

La această întâlnire au participat toți cei 24 de membri ai noii structuri de conducere a PSD Sector 5. Pe lângă politicieni consacrați, cum ar fi: deputatul Cristian Rizea (președinte PSD Sector 5), deputatul Daniel Florea (președinte executiv PSD Sector 5), deputatul Georgian Pop (președintele Comisiei de Control a activității SRI din Parlamentul României), senatorul Florian Popa (fost rector al Universității de Medicină și Farmacie din București), s-au alăturat acestei noi echipe și nume care au făcut acum primul pas spre politică, oameni care au performat în domeniile lor de activitate: doctorul Gabriel Dinu (considerat cel mai bun medic ortoped din România), doamna avocat Cristina Rădulescu, dar și o vedetă a muzicii tradiționale românești – celebrul Ioniță Manole, cunoscut publicului ca Ioniță de la Taraful din Clejani, cel care se va ocupa în mod special de comunitatea de etnie rromă din sectorul 5.

„Le mulțumesc celor care au venit alături de mine în acest nou proiect politic și am garanția că de astăzi această echipă va face doar politica bucureștenilor din sectorul 5.”, a declarat președintele PSD Sector 5, deputatul Cristian Rizea, se arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *