Motiv de sărbătoare la Hollywood după ce un cuplu celebru a anunțat că s-a logodit.
Este vorba despre actorii Kirsten Dunst și Jesse Plemons care au decis să se logodească weekendul trecut, potrivit Agerpres.ro
Dunst și Plemons formează un cuplu de la jumătatea anului 2016 după ce s-au cunoscut pe platourile de filmare ale seriei „Fargo”. Cei doi au interpretat rolurile unui cuplu de tineri căsătoriți, Peggy și Ed Blumquist, în cel de-al doilea sezon al producției rețelei FX, care s-a încheiat în decembrie 2015.
„A fost un cadou”, a declarat Plemons reporterilor la PaleyFest 2015 despre oportunitatea de a juca alături de Kirsten Dunst.
„Mi-a plăcut munca depusă de Kirsten și am fost foarte entuziasmat când am întâlnit-o, ea este o persoană extraordinară”, a mai spus Plemons despre actrița care a fost văzută la 2 ianuarie, la Festivalul Internațional de Film de la Palm Springs, purtând un inel. Ea a fost logodită anterior cu Garrett Hedlund, însă s-a despărțit de acesta în aprilie 2016.
