Agentia Natională de Administrare Fiscala (ANAF) ar fi dat lovitura intr-una dintre cele mai cunoscute firme din Romania.
Astfel potrivit unor surse citate de Hotnews.ro, ANAF ar fi pus sechestru asigurator asupra marfurilor Rafinariei Petrotel Ploiesti, detinuta de gigantul rus Lukoil.
Astfel, potrivit Hotnews, rafinaria trebuia sa-si reporneasca miercuri instalatiile oprite pentru o revizie tehnica.
„Faptul ca ANAF a pus sechestru pe bunurile Rafinariei Petrotel Ploiesti, pe antrepozitul fiscal, inseamna ca aceasta companie nu poate vinde nici benzina si nici motorina pe care le rafineaza. Astfel, pentru a-si alimenta benzinariile, trebuie sa apeleze la piata libera, iar de acolo va cumpara combustibil la un pret mai mare decat cel produs la rafinaria de la Ploiesti”, relatează Hotnews.ro.
Liderul de sindicat, Vasile Paraschivoiu, a declarat pentru max-media.ro ca „in fiecare zi, in ultimul an, au fost masini ale ANAF la rafinarie”, dar a negat informatiile potrivit carora s-ar pregati proteste ale muncitorilor.
„E o informatie falsa. Noi suntem de acord ca statul sa-si recupereze paguba, daca aceasta exista”, a declarat Vasile Paraschivoiu.
Contactati de HotNews.ro, reprezentantii Petrotel au precizat: „Cu privire la intrebarea dvs, noi nu dorim sa comentam astfel de zvonuri”.
Aceasta rafinarie s-a aflat anul trecut in centrul unui scandal imens cu conotatii politice, dupa ce Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti a decis, in luna octombrie, punerea sub sechestru asigurator a produselor rafinariei Petrotel Lukoil aflate in depozitele si conductele Oil Terminal, pana la concurenta sumei de 1,039 miliarde lei. Prejudiciul estimat era de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscala si restul din spalare de bani.
In disputa a intervenit insa premierul Victor Ponta, care s-a declarat nemultumit de sechestrul impus de procurori in cazul prezumtivei evaziuni de 230 de milioane de euro de la Lukoil, afirmand ca acolo sunt 3.500 de angajati care trebuie sa isi primeasca salariile iar actionarii nu „fugeau cu conductele in Rusia”.
In urma declaratiilor facute de premier, sechestrul asupra bunurilor Petrotel a fost ridicat partial.
De altfel, in acea perioada Lukoil a amenintat cu inchiderea rafinariei.
Lukoil Romania detine o cota de aproximativ 20% din piata totala de produse petroliere din Romania. In prezent, compania Lukoil Romania detine rafinaria Petrotel si comercializeaza carburanti printr-o retea de 300 de statii de distributie, potrivit Hotnews.ro.
