Conducerea PSD s-a reunit joi, incepand cu ora 12:00, pentru a analiza esecul inregistrat la alegerile prezidentiale si pentru a gasi cele mai bune solutii pentru viitorul partidului, dar si al Guvernului.
Conform celor de la B1, Robert Negoiță a cerut în ședință ca PSD să iasă de la Guvernare.
De asemenea, conform aceleiași surse, șeful PSD, Victor Ponta, a propus un Congres al partidului în luna martie a anului 2015. Omul doi din PSD, Liviu Dragnea, a propus în urmă cu câteva zile că PSD ar trebui să aibă un Congres înainte de sfârșitul acestui an și anume în luna decembrie.
În plus, în cadrul ședinței, au fost exprimate și numeroase critici la adresa unor miniștri, ținta ”favorită” fiind ministrul Energiei, Răzvan Nicolescu.
La această ședință se așteaptă excluderea mai multor lideri, precum Dan Șova, Marian Vanghelie, Robert Negoiță dar și Mircea Geoană.
Mai trebuie precizat că, în ședința conducerii PSD de la această oră, semnalul telefoanelor mobile este bruiat prin apartură specializată.
