Ce nouă lovitură a primit fostul director Apa Nova Bucureşti, Bruno Roche, din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Ploieşti.
Miercuri, fostul oficial a fost pus miercuri sub control judiciar de DNA Ploiești, el neavând voie să părăsească țara și nici să ia legătura cu martorii și cu celelalte persoane din dosar, scrie Agerpres, citând surse judiciare.
Bruno Roche a fost audiat de procurorii DNA Ploiești timp de aproape 5 ore, sursele citate arătând că audierea s-a făcut în limba franceză, în prezența unui translator.
Fostul director al Apa Nova București, care este acuzat de cumpărare de influență, nu are voie, pe perioada controlului judiciar, să părăsească țara fără încuviințarea procurorului și nici să se apropie de persoanele implicate în acest dosar, între care se numără și oamenii de afaceri Ovidiu Semenescu și Vlad Moisescu și fostul consilier personal al lui Sorin Oprescu, Costin Berevoianu.
