Skip to content
Politică

Surse: PSD pregătește PNL-ului o nouă lovitură grea. Mișcarea prin care Ponta le poate da șah- mat liberalilor

PNL este pe punctul de a primi o lovitură extrem de grea în Parlament, chiar înainte de introducerea moțiunii de cenzură.

Potrivit unor surse politice, citate de dcnews.ro, un număr de trei senatori liberali ar urma să treacă în perioada următoare în tabăra PSD. Cei trei parlamentari care ar urma să treacă în barca lui Victor Ponta ar fi din rândul celor care au lipsit nemotivat la votul în cazul Șova și pe care copreședintele PNL, Vasile Blaga i-a amenințat cu sancțiuni pentru absența lor.

Pe lista celor care au absentat nemotivat de la votul de marți din Senat sunt următorii: Antonescu Crin, Bodea Cristian Petru, Chiru Gigi Cristian, Dumitrescu Iulian, Popa Mihaela, Popescu Corneliu, Popescu Dumitru Dian, Mihai Neagu, Grigoras Viorel, Florian Daniel Cristian.

Citește și: Vasile Blaga face anunțul care le dă fiori unui număr de 10 senatori PNL. Vizat ar fi și Crin Antonescu

Viitoarele dezertări din PNL au în spate un calcul simplu făcut de parlamentarii opoziției. Aceștia au început să realizeze că venirea la guvernare este un obiectiv tot mai greu de atins. Spre deosebire de 2012, când căderea Executivului era clară și a condus la un val de plecări din tabăra puterii, acum nu sunt semne că majoritatea parlamentară va fi răsturnată, informează dcnews.ro.

Citește și: EXCLUSIV UPDATE Reacția senatorului/ Surse: Nouă plecare de marcă din PNL. Un senator liberal este cu un picior în curtea PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *