Sute de datornici ai programului Prima Casă au fost executați silit de către Fisc.
Cu toate acestea, proprietatarii nu au fost dați afară pentru că se încearcă recuperarea prejudiciilor mai întâi.
În acest sens, 38 de astfel de cazuri au fost soluționate prin recuperarea datoriei, iar pentru 15 persoane, a fost aprobată eșalonarea la plată.
„Nu beneficiarii programului Prima Casă sunt cei vizaţi de această lege, avem această covingere. Ei sunt nişte victime colaterale. Se va ajunge într-o situaţie în care nu va profita nimeni de această lege, şi practic pentru 400 şi ceva de oameni care se află în situaţia de a nu-şi putea achita ratele în cadrul programului Prima Casă, să afectăm interesele a 100 şi ceva de mii de oameni, ceea ce credem că nu e de dorit”, explica Simona Mureşan, director în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, potrivit b1.ro.
