S-a dat liber la vânătoarea de cocoși de munte după 10 ani interdicție. Printr-un ordin de ministru publicat luni în Monitorul Oficial s-a decis ca în perioada septembrie – noiembrie 2022 să fie vânate 239 de exemplare pe teritoriul României. Cea mai mare cotă de recoltare a fost stabilită pentru județul Harghita. Asociațiile ornitologice sau de mediu se opun categoric vânătorii de cocoș de munte. Ordinul de ministru este semnat de secretarul general al Ministerului Mediului, un personaj controversat, cu foarte multe salarii, indemnizații și pensii plătite de statul român.
În Monitorul Oficial a apărut luni un Ordin de ministru pentru aprobarea cotelor de recoltă pentru specia cocoș de munte (Tetrao urogallus), pentru perioada septembrie—30 noiembrie 2022. Potrivit acestui act normativ, s-a stabilit o cotă de 239 de exemplare de cocoș de munte care pot fi vânate, iar cele mai multe cote au fost alocate pentru județul Harghita, locul de baștină al actualului ministru al Mediului, Tanczos Barna (UDMR). Nu mai puțin de 38 de exemplare au fost aprobate pentru vânare în toamna acestui an în fondurile de vânătoare din acest județ. Pentru comparație, județului Dâmbovița i-au revenit 2 exemplare, iar județelor Prahova, Gorj sau Buzău, câte 3 exemplare.
Ministrul Mediului Tanczos Barna declara recent, înainte de emiterea Ordinului, că nu va aproba o cotă mai mare de 1% din totalul exemplarelor de cocoși de munte inventariate în ultimii ani. Am încercat să vedem cine și cum a făcut împărțirea cotelor de recoltă pe județe, dar aici ne-am lovit de refuzul autorităților de a comunica. Győző István Bárczi este secretar general adjunct în Ministerul Mediului și este reprezentant al ministerului în Consiliul Național al Vânătorii, instituția care a stabilit populația de cocoș de munte, respectiv cotele de recoltare. “Vă rog să luați legătura cu direcția de comunicare, eu nu am calitatea să răspund la întrebări”, a răspuns Győző István Bárczi.
Emanuel Ștefan Baltag, președintele Societății Ornitologice din România, se declară împotriva vânării acestei specii de pasăre și invocă lipsa unor evaluări cu privire la populația de cocoși de munte. “Eu nu sunt de acord de principiu cu vânătoarea la cocoși de munte, dar și la alte specii. De ce? Pentru că sunt specii rare pentru care noi nu avem niște evaluări naționale. Asociațiile de vânători nu fac niște evaluări standard. Problema mare la multe specii de păsări e că nu au calcule populaționale. Adică asociațiile de vânătoare nu fac astfel de calcule. Și atunci, dacă nu știi câte găini ai în curte, nu știi câte poți să tai”, ne-a declarat Emanuel Baltag.
Citește articolul integral AICI.
