Redacția PSnews.ro a dezvăluit, în exclusivitate, în urmă cu doar o zi, că CEx-ul PSD-ului, în care se va tranșa soarta actualilor miniștri ai Executivului Viorica Dăncilă, a fost amânat pentru săptămâna viitoare.
DETALII AICI: Remanierea, în stand-by: urzeli de ULTIMĂ ORĂ la vârful PSD EXCLUSIV
În acest context, revenim cu noi detalii referitoare la data decisă de social-democrați pentru întâlnirea în Comitetul Executiv al PSD. Concret: surse apropiate Guvernului, au dezvăluit că întrunirea în Comitetul Executiv al PSD va avea loc vinerea viitoare, 9 noiembrie.
Motivul acestei întârzieri este generat chiar trocul privind deciderea noii conduceri a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), funcție puțin spus călduță și remunerată faraonic, pentru însușirea căreia se războiesc la baionetă actualul șef al instituției – l-am numit pe Leonardo Badea, fostul președinte PSD-ist al Comisiei de buget-finanțe a Camerei Deputaților – și vicepremierul Viorel Ștefan, care a fost anunțat că va fi debarcat din Cabinetul Dăncilă.
De precizat că, potrivit surselor PSnews.ro, atât Badea, cât și Viorel Ștefan au primit promisiuni din partea șefului PSD, că vor fi ”înscăunați” la șefia ASF.
