Skip to content
Politică

Țapardel vrea oferte de vacanță mai accesibile: Turismul nu trebuie privit ca un lux!

claudia-tapardel.ro

Europarlamentarul Claudia Țapardel a publicat joi pe pagina personală de Facebook un mesaj în care face anunțul potrivit căruia a adresat Comisiei Europene o întrebare scrisă prin care solicită acesteia sprijinirea de scheme la nivel european care ar facilita crearea de oferte turistice mai accesibile pentru toate categoriile sociale de populație.

”Am fost neplăcut surprinsă de un studiu publicat recent de către Agenția Europeană de Statistică#Eurostat, din care reiese faptul că unul din trei cetățeni europeni nu își permite nici măcar o vacanță de o săptămână pe an. Deși numărul celor pentru care o vacanță anuală este prea scumpă este în scădere în comparație cu acum 5 ani, totuși situația este una îngrijorătoare și care necesită atenția din partea instituțiilor europene.

În calitate de Co-Președinte al Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European din PE, consider că nu putem ignora implementarea unor măsuri care să sprijine turismul de masă în cadrul Uniunii, pornind de la principiul echitate socială. Acest lucru ar întări pe de o parte coeziunea socială la nivelul UE, iar pe de alta – ar stimula industria turismului din toate statele membre.

Pe aceste considerente, am adresat Comisiei Europene o întrebare scrisă prin care solicit acesteia sprijinirea de scheme la nivel european care ar facilita crearea de oferte turistice mai accesibile pentru toate categoriile sociale de populație. Convingerea mea este că turismul nu trebuie privit ca o un lux, ci ca o activitate care stabilește punți între oameni și culturi”, scrie Țapardel pe pagina personală de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *