Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a făcut, duminică, declaraţii ce pun pe jar clasa politică: ar putea fi el succesorul lui Victor Ponta, ca prim-ministru?
Pus în faţa acestei ipoteze, fostul premier a declarat, la Antena 3: „Nu am nici cea mai mică impresie că Victor Ponta ar face un pas înapoi. Restul nu sunt decât speculaţii, în care eu nu pot să intru. Nu am sesizat la Victor Ponta vreo vagă intenţie de a se retrage”.
Solicitat să compare situaţia lui Ponta cu propriul lui caz (ca fost prim-ministru), când, după un accident de motocicletă, s-a întors la Guvern, înainte de vindecarea completă, Tăriceanu a afirmat că astfel de decizii ţin de persoana fiecăruia, având în vedere că vizează sănătatea individuală.
Totodată, al doilea om în stat a dat asigurări că actuala situaţie nu este de natură să genereze o criză politică.
Întrebat dacă plecarea lui Victor Ponta în Turcia, pentru tratament, ar putea fi interpretată ca începutul retragerii acestuia din funcţia de premier, Călin Popescu-Tăriceanu a răspuns: „Nu ştiu. N-am discutat despre această ipoteză, dar am discutat cu premierul cu o săptămână în urmă, înainte de a pleca să-şi facă operaţia. Nu părea bântuit de vreun gând de a-şi găsi vreo cale de retragere. (…) Cred că premierul, ţinând cont de starea medicală şi de sfaturile medicilor, a considerat că, în faza actuală, trebuie procedat în acest fel. Este dreptul său. Aş fi de părere că acest intermezzo ar fi de dorit să fie cât mai scurt. Nu cred că premierul are în vedere aşa ceva”.
Mai mult: preşedintele Senatului a subliniat că o eventuală retragere, în condiţiile urmăririi penale, ar însemna „o lovitură de forţă”.
„În momentul în care răsturnarea Guvernului se face altfel decât prin Parlament, suntem într-o situaţie care este echivalentă cu o lovitură de forţă din partea unei instituţii de forţă a statului. Şi care a fost motivul? Un presupus conflict de interese legat de numirea unui ministru. Acest lucru înseamnă cenzurarea deciziilor politice ale Executivului. Nu pot să fie aceste decizii politice cenzurate în vreun fel de justiţie. O atare retragere a premierului în aceste condiţii ar putea să valideze această posibilitate şi ar putea fi folosită şi în viitor, am putea asista la răsturnări intempestive de guverne în acest fel. Într-o democraţie parlamentară, astfel de procedee nu pot fi utilizate pentru a schimba guverne”, a comentat Tăriceanu.
