Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a ieșit la rampă în legătură cu criticile formulate de către Departamentul de Stat şi mai multe ambasade.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, într-un interviu acordat Gandul.info şi Mediafax, referitor la reacţiile externe privind modificările din sistemul judiciar (legile justiției), că există o informare superficială a celor care au luat poziţie.
„Trăim o epocă ce poate să fie etichetată simplu de tot: perioada sau epoca fake news, a ştirilor false. Aceste informaţii, cu ajutorul reţelelor de socializare, capătă o viteză de difuzare extraordinară care nu exista în trecut. (…) Constat cu regret că există o informare extrem, şi subliniez extrem, de superficială a celor care au luat poziţie din străinătate, bazându-se probabil pe ceea ce au citit pe Facebook. Dacă Facebook-ul este sursa informaţiilor lor, suntem într-o situaţie aş spune deplorabilă, din punctul meu de vedere”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu referitor la reacţiile externe privind modificările din justiţie.
