Skip to content
Politică

Tăriceanu, despre retragerea din fruntea Senatului: „Doamna Gorghiu şi domnul Blaga nu sunt la prima tentativă!”

Șeful Senatului și co-președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a reacționat, luni dimineață, cu privire la o eventuală demisie din fruntea Senatului, într-un interviu acordat Agerpres.ro

„Doamna Gorghiu şi domnul Blaga nu sunt la prima tentativă de a mă îndepărta de la preşedinţia Senatului, considerând că popularitatea mea a crescut datorită funcţiei. Şi preşedintele Iohannis are o funcţie importantă, dar scade vertiginos în sondaje. Şi doamna Gorghiu are vizibilitate, dar se zbate undeva la 10% încredere, cu mult sub partid”, a declarat șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Mai mult, acesta a susținut și că: „Lumea te apreciază după proiecte, după mesaj, după fapte, nu după ameninţările proferate la adresa adversarilor politici cărora nu le faci faţă în alt mod. Ca să vă răspund la întrebare, nu se va declanşa nicio procedură de revocare în ce mă priveşte, chiar dacă există de mai multă vreme un plan în acest sens de care preşedintele Iohannis nu e străin. În schimb, anticipez că după ‘locale’ vor fi mari probleme la nivelul conducerii PNL”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *