Skip to content
Politică

Tăriceanu dezvăluie scopul scrisorii de revocare a lui Augustin Lazăr: Aceste abuzuri au fost ţinute cu capacul pe oală

Cotidianul

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că nu a primit niciun răspuns de la Klaus Iohannis referitor la  scrisoarea deschisă pentru  revocarea a procurorului general, Augustin Lazăr după ce acesta ar fi fost implicat în persecutarea disidentului Iulius Filip.

Nu, nu am primit niciun răspuns şi vreau să subliniez faptul că am scris această scrisoare în calitate de preşedinte al Senatului, pentru că eu am convingerea că Parlamentul e instituţie supremă de reprezentare a cetăţenilor şi nu poate să rămână indiferentă atunci când suntem în faţa unei încălcări grave al libertăţilor oamenilor. Actorul principal este procurorul general al României, care ar trebui să reprezinte un reper moral, mai ales că face parte dintre cei care împart dreptatea. De aceea i-am solicitat preşedintelui să procedeze de îndată la revocarea acestei persoane. Vedem că azi după 30 de ani de la căderea comunismului avem oameni importanţi în fruntea statului, oameni care s-au remarcat prin exces de zel, cum e şi cazul Lazăr, în represiunea ca în perioada comunistă. Din această categorie fac parte şi Livia Stanciu şi alţii, pe care nu îi cunoaştem. Ei au ajuns să deţină poziţii cheie în stat şi să decidă iată în probleme fundamentale cum sunt cele de justiţie. Ne dau unora lecţii despre moralitatea şi justiţie, când ei au fost torţionari folosiţi de regimul comunist, împoriva căruia s-au ridicat oamenii”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, miercuri seară, la România TV.

De altfel, preşedintele Senatului a precizat că a propus înființarea Comisiei pentru aflarea adevărului,  pentru cei care au informaţii despre persoane în poziţii cheie care au fost implicaţi în abuzuri înainte sau după 1989, să vină să îi demaşte.

Eu am propus Comisia pentru aflare a adevărului, o comisie în care cei care au astfel de informaţii în legătură cu persoane din poziţii cheie, sau care ei înşişi au fost implicaţi inainte sau după 89 in abuzuri să vină să mărturisească în faţa acestei comisii, evident garantându-le că nu vor suporta rigorile legii. De ce spun acest lucru? Pentru că e foarte important să aflăm ce abuzuri au avut loc în justiţie. Aceste abuzuri au fost ţinute cu capacul pe oală. Între timp am aflat de protocoalele secrete, de abuzurile de la DNA Oradea, DNA Braşov, dar sunt numai frânturi. Iată societatea e divizată pentru că nu avem amploarea dezastrului în societatea româneadcă. Cei din străinătate poate consideră la fel, că sunt cazuri izolate. Datoria fie că vorbim de procurori şi judecători, iar aceste cangrene pe care le constatăm normal e ca ele să fie operate. Nu putem merge înainte şi să planeze o suspiciune în legătură cu modul în care funcţionează ionstituţiile statului. Vorbim de statul de drept care ajunge să fie cum l-a etichetat fostul preşedinte Traian Băsescu care a spus că e format din procuratură şi serviciile secrete. Nu. Oamenii trebuie să înţeleagă că e format din instituţiile menite să apere cetăţeanul în faţa abuzurilor. Asta înseamnă statul de drept”, a conchis Tăriceanu.

Reamintim că preşedintele Senatului i-a trimis miercuri o scrisoare deschisă şefului statului Klaus Iohannis, prin care i-a solicitat să semneze urgent decretul de revocare din funcţie a procurorului general urmare a dezvăluirilor potrivit cărora Augustin Lazăr a fost implicat în persecutarea disidentului Iulius Filip.

Procurorul general Augustin Lazăr, acuzat că ar fi refuzat să elibereze un disident anticomunist, a precizat, luni, că nu poate confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în spaţiul public.

Acesta spune că, în perioada 1985 – 1986, a activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia, calitate în care a îndeplinit periodic şi atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia tuturor condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată.

Inspecţia Judiciară s-a autosesizat ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii potrivit cărora procurorul general Augustin Lazăr, înainte de 1989, ca procuror la Alba, ar fi refuzat că elibereze un disident anticomunist şi face verificări, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *