Skip to content
Politică

Tăriceanu ia de guler Comisia Europeană pe tema abuzurilor din sistemul judiciar

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus joi acuzații dure Comisiei Europene.

Concret, în cadrul Reuniunii Asociației Senatelor din Europa (ASE) ce se desfășoară la București, șeful Senatului a spus că solicită Comisiei Europene să explice de ce a ignorat semnalele care demonstrau că în sistemul judiciar din România anumite persoane au comis grave abuzuri, informează Digi24.

„Încă așteptăm din partea Comisiei Europene să se poziționeze și să explice de ce a desconsiderat și ingnorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise de anumite persoane cu priire la gravele abuzuri comise de persoane din sistemul judiciar. Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane, a Comisiei Europene, Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost ținut captiv de sistemul de influență ocult și metalegal, coordonat de SRI și DNA, devenind pur și simplu un alt instrument la nivel național de presiune asupra oponenților acestui sistem paralel cu statul de drept”, a spus Tăriceanu.

Totodată, șeful Senatului a afirmat că după aderarea României la Uniunea Europeană, a fost creat un sistem represiv în care judecătorii erau presați să dea condamnările pe care le cerea DNA-ul, la solicitarea SRI-ului.

„După aderarea României la UE, s-a creat aici un sistem represiv asemănător cu modelul Securității din anii 50. Semnele existenței acestui sistem cu rădăcini staliniste sunt indiscutabile – arestări abuzive, plimbarea oamenilor încătușați prin fața camerelor de luat vederi, scurgerea către mass media de informații din dosare. În practică, prezumția de nevinovăție a fost abolită, iar judecătorii au fost presați în mod constant, prin amenințări directe și publice, să dea condamnările cerute de DNA, la instrucțiunea SRI”, a adăugat Tăriceanu.

În același context, Călin Popescu Tăriceanu a reafirmat existența statului paralel, entitate tolerată de partenerii europeni.

„Existența și tolerarea, inclusiv de către unii dintre partenerii noștri europeni, a sistemului paralel de administrare a luptei împotriva corupției a avut rezultate greu de corectat: în primul rând, România a fost portretizată ca o țară în care incidența corupției se măsoară după numărul de arestări și rechizitorii instrumentate de instituții care se dovedește astăzi că s-au lăsat ele însele corupte de exercițiul puterii nelimitate, prin deformarea mecanismelor de control și verificare reciprocă prevăzute de Constituție.

Rechizitoriile au dus la demisii la nivel înalt și în multe dintre cazuri nu existau nici măcar probe pe baza cărora să poată fi dovedită existența faptelor incriminate. Achitări de răsunet au confirmat natura politică a multor cazuri”, a mai spus șeful Senatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *